Avand in vedere economia globala, coordonarea unei afaceri a devenit din ce in ce mai dificila in ultimii ani. In prezent, toate companiile opereaza la nivel global intr-un grad mai mic sau mai mare, astfel ca impactul acestor provocari se resimte in toate industriile si implica organizatii de orice dimensiuni. Noi reglementari, schimbarea continua a cererii consumatorilor, cresterea costurilor de transport, precum si nevoia de tehnologie si comunicatii eficiente pot afecta modul cum bunurile circula in intreaga lume. Aceste efecte pot fi resimtite atat pe pietele dezvoltate cat si pe cele in curs de dezvoltare, dar problemele specifice fiecarui tip de piata pot fi foarte diferite.
Potrivit World Economic Forum, “Business-urile s-au extins global in ultimele decenii si globalizarea comertului a adus impreuna cu oportunitatile, cum ar fi eficienta productiei, si multe riscuri – de la cele privind mediul inconjurator si economia pana la cele politice”. “Adoptarea deciziilor privind investitiile pe termen lung intr-un mediu complex si ambiguu constituie reprezinta o sarcina dificila, deoarece rezistenta unei afaceri individuale depinde foarte mult de rezistenta furnizorilor si a cumparatorilor proprii, iar lanturile de aprovizionare ale acestora se pot intinde pe mai multe tari.
Obtinerea vizibilitatii asupra lanturilor de aprovizionare ce se intind pe mai multe tari, concomitent cu realizarea obiectivelor de profitabilitate si satisfacerea nevoilor in continua dezvoltare a clientilor, reprezinta o provocare permanenta pentru majoritatea companiilor. Logistics Management impreuna cu Honeywell Inc. au condus un studiu pentru a intelege mai bine provocarile cu care se confrunta organizatiile globale si strategiile care sunt adoptate pentru a eficientiza si imbunatati procesele de transport si logistica. Implementarea tehnologiei se face diferit la nivel global, astfel ca studiul nostru va face diferenta intre pietele dezvoltate si pietele emergente. SUA, Canada si Uniunea Europeana sunt considerate drept piete dezvoltate, iar piete emergente sunt cele din Mexic, regiunea Caraibelor, America Latina si de Sud, zona META (Orientul Mijlociu, Turcia, Africa), India, China si regiunea oceanului Pacific.
Provocarile: Reducerea costurilor, cresterea eficientei proceselor de aprovizionare si imbunatatirea relatiilor cu clientii.
Reducerea costurilor operationale reprezinta o mare provocare in prezent pentru business-uri din intreaga lume. Imbunatatirea eficientei proceselor, dezvoltarea de noi afaceri si descoperirea de noi oportunitati de crestere reprezinta alte obiective principale ale companiilor. Examinand in detaliu problemele care privesc atat pietele dezvoltate cat si pe cele emergente, tarile in curs de dezvoltare tind sa se concentreze mai mult pe optimizarea resurselor, pe imbunatatirea vizibilitatii lantului de aprovizionare si pe impunerea unor reguli stricte. In schimb, pentru Statele Unite ale Americii, Canada si tarile membre UE, cea mai mare prioritate o are gasirea si pastrarea de lucratori cu experienta.
Din punct de vedere financiar, oamenii de afaceri au observat ca profitabilitatea este influentata negativ de costurile in crestere si de necesitatea pastrarii departamentelor de service pentru a satisface nevoile si cerintele in continua dezvoltare ale clientilor. Alte probleme importante sunt: presiunea exercitata de clienti pentru reducerea preturilor, reglementarile in permanenta schimbare si nevoia unei securitati eficiente a datelor. Desi disponibilitatea personalului calificat reprezinta o problema mai mica pentru pietele dezvoltate, organizatiile ca intreg inca sunt supuse unui numar mare de provocari.
Mai precis, cerintele in crestere ale clientilor pun presiune pe onorarea comenzilor si pe transportul acestora, ceea ce genereaza mariri ale cheltuielilor legate de furnizarea catre clientii respectivi. De exemplu, clientii doresc flexbilitate crescuta cu privire la optiunile de livrare (ziua, ora, ruta etc.) si o vizibilitate mai buna a parcursului coletului. In tarile in curs de dezvoltare, flexibilitatea transportului si livrarea in aceeasi zi, reducerea erorilor de procesare a comenzilor si respectarea prevederilor acordurilor si contractelor incheiate reprezinta o problema mai mare decat pentru pietele dezvoltate.
Schimbarile de la orizont
Pentru a indeplini mai bine cerintele clientilor, majoritatea companiilor incearca sa imbunatateasca aspecte precum cresterea eficientei operationale. Alte companii isi imbunatatesc transparenta lantului de aprovizionare si procesul de automatizare a business-ului, implementeaza solutii mobile, adopta tehnologii inovatoare, folosesc aplicatii software si fac diferite analize pe cunostintele dobandite. Toate aceste investitii sunt facute cu scopul de a indeplini obiectivele actuale si viitoare cu privire la comenzi si la transportul acestora.
Mai putin de jumatate din companiile ce activeaza pe pietele dezvoltate (44%) sustin ca vor investi in noi tehnologii pentru depozitare, transport si logistica in timp ce companiile din pietele emergente sunt mult mai interesate de investitii in aceste domenii. In ceea ce priveste cheltuielile pentru tehnologie in urmatorul an, 52% dintre companii planuiesc sa faca asemenea investitii, iar 40% sunt indecise. Mai putin de unul din 10 respondenti afirma ca nu planuiesc sa investeasca in tehnologie pentru depozitare si logistica. In comparatie, doar un sfert dintre business-urile de pe pietele dezvoltate preconizeaza ca nu vor mai investi in tehnologie privind depozitarea, transportul si logistica in urmatorul an. Pe de alta parte, companiile ce planuiesc sa investeasca in noi tehnologii, se asteapta la o crestere a cheltuielilor.
Cand au fost intrebate de ce vor investi in noi tehnologii, majoritatea companiilor au raspuns ca doresc sa obtina eficienta si viteza ridicata la costuri reduse. Organizatiile ce activeaza pe pietele dezvoltate vor sa profite de pe urma noilor tehnologii pentru a-si creste cota de piata, business-urile si pentru a-si mari portofoliul de clienti.
Mai exact, companiile planuiesc sa investeasca in solutii de gestionare a transportului (Transportation Management System – TMS), sisteme de gestionare a depozitului (Warehouse Management System – WMS), dispozitive mobile, software BI (Business Intelligence) si aplicatii ce ajuta la urmarirea comenzilor si la transparenta lantului de aprovizionare. In cadrul pietelor in curs de dezvoltare, companiile tind sa investeasca mai mult in WMS, sisteme RFID (Radio Frequency Identification) si aplicatii de social media. Companiile din regiunile dezvoltate au ramas in urma in ceea ce priveste adoptarea si implementarea de solutii de avangarda, cum sunt aplicatiile mobile, aplicatiile de gestionare Big Data si instrumentele de analiza a productivitatii afacerilor.
Viitorul lantului de aprovizionare
Big Data
In prezent, aproximativ una din 3 companii din ambele segmente de piata folosesc, investesc sau planuiesc sa investeasca in solutii pentru a genera si analiza Big Data – volume extrem de mari de date ce pot fi analizate pentru a descoperi anumite obiceiuri, trenduri si asocieri (in special cele legate de comportament si interactiuni umane). Cu toate acestea, pentru majoritatea companiilor, conceptul si adoptarea Big Data se afla intr-un stadiu incipient. In ceea ce priveste disponibilitatea firmelor de a investi in Big Data, 26% dintre firmele de pe pietele dezvoltate si 33% dintre cele aflate pe piete in curs de dezvoltare, au mentionat ca nu doresc sa faca investitii in acest sens. In plus, una din 6 companii nici macar nu stiu ce reprezinta Big Data.
Pentru cei care folosesc sau doresc sa foloseasca Big Data, datele analitice sunt cel mai util instrument pentru a intelege informatiile legate de flota si transport, gestionarea capacitatii, a vizibilitatii si a retelei.
Internet of Things
Un aspect insteresant este ca pietele in curs de dezvoltare par sa fie mai deschise la ideea de Internet of Things (IoT) — dispozitive, vehicule, cladiri etc. dotate cu dispozitive electronice, software, senzori si conexiune la internet, ce permit acestor obiecte sa obtina si sa faca schimb de informatii. Totusi, rezultatele studiului arata ca pietele dezvoltate vor recupera in urmatoarele 24 de luni, dat fiind ca discutiile si planurile legate de IoT sunt in curs de desfasurare pentru business-urile din aceste regiuni.
Organizatiile considera ca IoT le poate afecta capacitatea de a fi competitivi pe pietele unde activeaza. De fapt, 37% dintre companiile de pe pietele dezvoltate si 52% din cele de pe pietele in curs de dezvoltare sustin ca IoT va reprezenta un avantaj semnificativ pentru compania lor. Dupa cum afira un respondent: “Tehnologia este un element cheie.”
IoT este privita ca un instrument strategic pentru gestionarea mai buna a resurselor si a proceselor, precum si pentru imbunatatirea transparentei lantului de aprovizionare. Business-urile din pietele dezvoltate, considera ca IoT-ul este o platforma pentru primirea si trimiterea datelor generate de senzori. Conform companiilor chestionate, alte motive pentru implementarea unei strategii IoT sunt: nevoia de conformare cu reglementarile de siguranta si imbunatatirea segmentarii produselor si a pietei.
Dispozitivele mobile
Inclusiv utilizarea dispozitivelor mobile pentru imbunatatirea distributiei si a gestionarii logisticii evolueaza. Putin sub 50% dintre companiile chestionate fie utilizeaza sau intentioneaza sa utilizeze dispozitivele mobile ca o modalitate de a imbunatati furnizarea catre client si asistenta acordata, precum si sa faciliteze distributia si procesele de logistica. Companiile care nu utilizeaza sau nu se gandesc sa utilizeze dispozitivele mobile in depozit se bazeaza pe o combinatie de tehnologie radio traditionala, gestiune si miscari de marfa pe baza de jurnale si alte documente imprimate, puncte fixe de munca si sisteme AS/RS (Automated Storage and retrieval systems).
Pentru aplicatiile mobile, prioritare vor fi domeniile ce ajuta companiile sa obtina un control mai bun pe partea de costuri cu distributia si logistica, care permit accesul angajatilor la date de la distanta si care imbunatatesc gestionarea informatiile referitoare la afacere si la lantul de aprovizionare. Alte motive pentru implementarea dispozitivelor si solutiilor mobile sunt nevoia imbunatatirii preciziei operatiunii de picking, minimizarea erorilor, economisirea resurselor financiare si fluidizarea procesului de gestionare a inventarului. De asemenea, utilizarea dispozitivelor si solutiilor mobile ajuta companiile sa valorifice tehnologia drept o modalitate de crestere a veniturilor, de accesare a oportunitatilor noi de piata, de cresterea a productivitatii muncii, de imbunatatire a relatiilor cu clientii si de exploatare a instrumentelor de analiza a datelor.
Rezumat
Lipsa fortei de munca, tulburari geopolitice, cerinte in schimbare ale clientilor, impredictibilitatea cererii si costurile in crestere pentru desfasurarea afacerilor sunt tot atatea probleme care afecteaza profitul organizatiilor, astfel ca acestea se indreapta spre tehnologie pentru a rezolva sau macar depasi unele dintre acestea. Atat companiile de pe pietele dezvoltate, cat si cele de pe pietele in curs de dezvoltare fac eforturi pentru a compensa probleme ca lipsa fortei de munca, o problema ce pare ca se va accentua in viitorul apropiat. Cum profitabilitatea este afectata negativ si de cresterea costurilor, precum si de necesitatea continua de mentinere (si imbunatatire) a livrarii, firmele vor continua sa investeasca in aplicatii tehnologice noi, care sa le ajute sa micsoreze sau sa anuleze asemenea provocari.
In anii urmatori, IoT, Big Data si aplicatiile si dispozitivele mobile vor trebui sa fie mai mult folosite pentru a ajuta companiile sa creeze lanturi de aprovizionare la nivel global. Indiferent ca isi desfasoara activitatea pe piete dezvoltate sau in curs de dezvoltare, organizatiile vor continua sa se bazeze pe tehnologie pentru a-si imbunatati operatiunile, a ajunge mai aproape de clienti si a performa pe pietele mondiale in continua evolutie.
Metodologie
Studiul a fost coordonat de Peerless Research Group in numele revistei Logistics Management pentru Honeywell International. Studiul s-a desfasurat pe Internet in aprilie, 2016 si s-a adresat abonatilor Logistics Management. In total, la studiu au participat 308 profesionisti din domeniul lanturilor de aprovizionare si al logisticii: 213 respondenti lucreaza in afaceri de pe piete dezvoltate iar 77 de respondenti sunt angajati in companii de pe piete in curs de dezvoltare; 18 respondenti nu au precizat locatia afacerii, astfel ca nu au fost clasificati in vreunul din grupuri.
Pentru acest studiu, sunt considerate ca avand piete dezvoltate: S.U.A, Canada si tarile din Uniunea Europeana. Mexic, regiunea Caraibelor, tarile din America de Sud, regiunea META (Orientul Mijlociu, Turcia, Africa), India, China si regiunea Pacificului sunt piete in curs de dezvoltare.
Din punct de vedere demografic, segmentele sunt similare. Respondentii sunt, in majoritate, directori de companii, vicepresedinti, directori responsabili de coordonarea lantului de aprovizionare, directori de logistica, alti directori de operatiuni. Domeniile in care activeaza respondentii sunt: productie, vanzare en-gros si retail, logistica, aprovizionare.